Compunere proverb - Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge

O compunere, sub forma unui comentariu,despre proverbul Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge

Proverbul Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge este un îndemn la activitate şi la acţiune. Prin cuvintele acestui proverb suntem îndemnaţi să nu fim leneşi. Atunci când dorim să ajungem departe, adică să obţinem un anumit lucru sau să înfăptuim o acţiune, trebuie să ne sculăm dis-de-dimineaţă şi să facem ceva pentru a ajunge acolo unde dorim. Pentru reuşita unei acţiuni nu este suficient să ne dorim acea acţiune. Trebuie să insistăm o perioadă mai mare de timp, de multe ori de dimineaţa devreme, până seara târziu. Proverbul ne mai transmite un mesaj şi anume că atingerea unui obiectiv necesită nişte sacrificii: dacă vrem cu adevărat să ajungem departe trebuie să sacrificăm nişte ore de somn, adică aşa cum spune proverbul - să ne sculăm de dimineaţă.

În concluzie, pentru a reuşi ce ne-am propus sau pentru a atinge ţinte îndepărtate trebuie să ne dăm jos din pat şi să pierdem câteva ore de somn şi de relaxare. Câştigul va fi, vorba proverbului, că vom ajunge departe.

Compunere despre o excursie prin Valea Prahovei♥

Excursia la munte

- pârtia de schi plină de oameni veseli

A nins zile în șir în stațiunea de pe Valea Prahovei. Fulgi neobișnuit de mari au cernut din cerul încărcat cu nori groși. Zăpada proaspătă a îmbrăcat în straie albe totul. La sol, stratul de nea a devenit din ce în ce mai consistent, astfel încât zilele acestea au fost o adevărată excursie de iarnă. Mulțimea de oameni venită în stațiune din orașele aglomerate era foarte bucuroasă de atmosfera albă de afară. Veselia se citea în special pe chipurile celor mici. Alergau fără oprire prin zăpada depusă, se bulgăreau, chiuiau, făceau tumbe prin zăpadă.



Cei mai mulți dintre cei prezenți în stațiune și-au petrecut timpul pe pârtiile de schi sau săniuș. Este și cazul meu. Cât a fost ziua de lungă, cu excepția momentelor în care luam masa, le-am petrecut pe pârtie. Am închiriat o pereche de schiuri și am luat câteva ore de schi cu unul dintre instructorii pârtiei, astfel încât am fost capabilă să schiez. Am avut parte și de multe căzături, dar au fost ușoare și totodată au reprezentat un motiv de bucurie și voie bună. Am participat și la un mic concurs al începătorilor în schiat. Trebuia să ocolim niște jaloane pe un traseu prestabilit. M-am descurcat foarte bine deși a fost pentru prima oară când am pus piciorul pe schiuri. Mi-ar fi plăcut să câștig marele premiu, un set nou-nouț de schiuri, dar au fost alți participanți mult mai buni decât mine. Sper ca la anul să mă descurc mai bine și să fiu pregătită în caz că voi mai participa la un astfel de concurs.



Mi-a plăcut să schiez și am aflat în această excursie că schiatul poate fi foarte distractiv. Dar cu toate acestea, adevărata distracție a avut loc pe pârtia de săniuș. Sute și sute de săniuțe alunecau frumos, una după alta pe pârtia lungă. Mici și mari, oamenii zâmbeau coborând în goana săniilor care parcă pluteau pe stratul alb de zăpadă. Unii câdeau, se rostogoleau prin zăpada proaspătă, după care se îndreptau din nou spre baza pârtiei. Alții mai pricepuți coborau în viteză ca pe o pârtie de boburi. Pa panta lină acoperita de omăt, nu erau doar săniuțe. Am văzut mulți oameni cu saci de plastic sau cu alte improvizații din plastic, care alunecau pe zăpadă. Urcau și coborau zgomotoși. Veselia era la ordinea zilei, iar când se lăsa seara și ne îndreptam spre camerele noastre părerea de rău se citea pe chipurile noastre.



Un alt moment deosebit din această excursie a fost construirea unor oameni de zăpadă pe care i-am ridicat în apropierea pârtiei de sănii. Zeci de oameni și copii au muncit necontenit câteva ore și am ridicat trei oameni de zăpadă de aproape trei metri. Pe lângă noi păreau niște uriași, niște statui sculptate în zăpadă. Au fost cele mai mari mogâldețe de zăpadă pe care le-am văzut vreodată. Ne-am pozat cu acești uriași albi, am dansat în jurul lor și am cântat cântece de iarnă. A fost frumos și special în același timp.



Odată cu această excursie am redescoperit bucuria de a construi oameni de zăpadă, de a mă bcuura de fiecare fulg de zăpadă care cade din nori. Dacă ar fi să rezum într-o propoziție aș putea spune că am avut parte de o excursie la munte de vis.

Fram ursul polar

Televiziunile au deschis jurnalele de știri cu vestea că un urs polar a scăpat din captivitate. Grădina zoologică care-l avea în grijă a anunțat că ursul polar este blând, dar cu toate acestea nu trebuie iritat, iar ca primă măsură trebuie anunțate de urgență autoritățile...






***

În casa din apropierea lizierei, Ionuț privea pe fereastră troienele uriașe ce s-au format ca urmare a ninsorilor fără precedent. Cum vremea se mai potolise, copilul se decise să iasă din casă, să se joace în zăpadă. Vesel, Ionuț se îndreptă spre copacii din apropiere. Căuta un loc cât mai bun pentru a face un om de zăpadă. Cu coada ochiului, zări o momâie albă ce se mișca de colo-colo. Ionuț se apropie. Două bobițe negre și o pată cenușie erau încadrate în ceva ce aducea cu un cap. Se apropie mai mult. Brusc, rațiunea începuse să-l alarmeze: "Un urs alb!" Înlemnise pe loc, rememoră știrea pe care o văzuse la televizor.



- Hei, copile, strigă ursul cu o voce stridentă. Da, tu! Apropie-te, nu sta acolo ca o stană de piatră!

- Cu mine vorbești? Adică vorbești? spuse copilul consternat. Ești ursul evadat de la zoo?

- Da, eu sunt. Tremuri ca varga. Vino mai apropie. Hai vino, curaj!

- Mi-e frică... mi-e frică să nu-mi faci rău, adăuga cu glasul pierit copilul.

- Dacă aș fi vrut să-ți fac rău, îți făceam deja. Uită-te ce mare sunt! Ursul se ridică în două picioare, era mare cât un munte.

- Cred, că ai dreptate! zise copilul după ce stătu puțin pe gânduri. Dacă tot vorbești, spune-mi cum te cheamă. Ai un nume?

- Da, numele meu este Fram, Fram ursul polar! Dar pe tine cum te cheamă?

- Fram? Ca-n povestea pentru copii, ce frumos... Eu sunt Ionuț. Întinse mâna ca și când ar fi vrut să-l salute pe ursul din fața lui. O retrase imediat, dându-și seama de ridicolul situației. Apoi continuă: vorbești, exact ca ursul din poveste. E posibil?

- Mda, după cum vezi vorbesc. Dar numai când vreau și cu cine vreau, răspunse ursul încercând un zâmbet.

- Ce vrei de la mine? De ce m-ai strigat? întrebă copilul, făcând un pas în spate văzând grimasa ursului, care-i dezvăluise dinții mari și puternici.

- Mi-e foame. Foarte foame. De câteva ore bântui prin pădurea asta, fără să găsesc ceva comestibil. Crezi că mă poți ajuta?

- Te-aș ajuta cu mare plăcere, dar nu știu ce mănânci. Cred că mi-a lăsat mama sandwich...

- Sandwich? În lipsă de altceva ar merge, dar un pește ar fi mai potrivit. Și în plus, cine știe când voi mai mânca. Voi oamenii, nu ați lăsat mai nimic de mâncare animalelor sălbatice. Nu știu ce voi face în continuare. Nu am niciun plan. Sper doar să nu mor de foame.

- Atunci de ce nu te întorci la grădina zoologică, întrebă curios copilul. Cel puțin acolo primești mâncare, nu?

- Tu ai rezista să stai o viață după gratii? mormăi morocănos Fram. Crezi că e ușor să nu simți gustul libertății? Oricum, mă gândeam în orele acestea de hoinăreală că mi-ar fi mai bine înapoi la zoo, dar am și eu demnitatea mea de urs. Nu mă pot întoarce cu coada între picioare. Unde mai pui că nici nu am coadă?!

- Ei lasă că o să fie bine. Merg în casă să văd dacă găsesc pește în congelator. Stai aici, nu pleca, să te gasesc ușor, spuse copilul și se îndreptă spre casă.



Pe drum medită puțin la discuția cu Fram. "Ursul polar nu are nicio șansă să supraviețuiască în sălbăticia umană. Dacă ar fi fost în sălbăticia de la poli nu ar fi avut nicio problemă, dar aici între oameni..." își spuse Ionuț. Intră în casă deschise frigiderul și găsi 2 pești pentru ursul flămând. Luă peștii și se îndreptă spre ușă. Se uită spre telefon și își spuse că e de datoria lui să ajute ursul pribeag. Ridică receptorul și formă 112, numărul de la urgențe. De la capătul celălalt al firului, o voce întrebă scurt: "Care este urgența?" Ionuț răspunse șovăind: "Știu unde este ursul polar evadat, ursul Fram..."

Ninge ca in povesti♥

Cerul alb s-a deschis, zâmbește larg și împrăștie spre pământ o sumedenie de fluturi albi de zăpadă, mici și gingași. Se rotesc în aer ca niște ființe vesele și sclipesc în razele soarelui ca niște steluțe de argint. Sunt atât de mulți încât seamănă cu un roi de albine albe jucăușe, care au împânzit văzduhul. Unii sunt mici de tot, iar alții mai mari, dar cu toții sunt pufoși și mai ușori decât aerul. Cei mai harnici dintre fulgii de zăpadă prind câte o răsuflare de vânt, se cațără pe ea și se lasă purtați spre depărtări. Urcă și coboară fără să opună vreo rezistență capriciilor vântului. Ploaia de fulgi albi continuă tot mai puternic, încât spațiul pare mai strâmt.




Armata de fulgi de nea se îndreaptă ca o avalanșă spre pământ și nu-i trebuie mult timp să o stăpânească pe deplin. Primii fulgi albi, ajunși pe solul înghețat, își dau mâna și încep să țeasă pânza argintie și pufoasă a stratului de zăpadă. Iarna își îndreaptă apoi privirea spre acoperișurile caselor și aruncă asupra lor pânza albă subțire formată din mii de fire de fulgi de zăpada. Culoare maronie a șindrilelor se preschimbă încetul cu încetul în alb. La fel se întâmplă și cu copacii. Crengile acestora albesc, întocmai ca pletele unui bâtrân apăsat de ani mulți.



După un mic moment de respiro, în care fulgii de zăpadă s-au rărit, ninsoare își revine, semn că încă nu dorește să plece. Un nou val de fulgi de nea, de data mai mari, se îngrămădesc în văzduhul înghețat. Vântul s-a apropit astfel că nimic nu-i mai grăbește spre pâmânt. Plutesc în liniștea albă a iernii, după care se așează tăcuți peste covorul de nea deja format. Atmosfera generală este una de basm. Ninge atât de frumos încât s-ar putea spune că realitatea a devenit o poveste de iarnă minunată. Ninge, ninge fără oprire, ca-n poveste!

Cum îmi petrec timpul liber iarna

Imediat ce ajung acasă de la şcoală, prima mea grijă este să-mi fac lecţiile şi să să învăţ pentru a doua zi, iar apoi să-mi fac ghiozdanul. Cu o astfel de organizare zinică, mereu îmi rămâne timp berechet pentru a mă bucura de timpul meu liber.

Iarna cel mai mult îmi place să merg la săniuş sau cu patinele. Pe dealul din apropierea casei mele, an de an, copiii fac coadă la derdeluşul ce se formează. Eu sunt nelipsit de la această activitate. Am o sanie foarte rapidă, care alunecă foarte uşor pe orice tip de zăpadă, motiv pentru care sunt o mică vedetă de fiecare dată când ajung pe derdeluş.

La câteva străzi distanţă de casa mea, iarnă de iarnă, este deschis, pe întreg sezonul, un patinuar în aer liber. El este bucuria copiilor din cartier. Aproape în fiecare zi ne strângem zeci de copii şi patinăm cât ne ţin puterile. Deoarece am patinat foarte multe ore, am ajuns să fiu foarte priceput în acest sport. Dacă ar exista în oraş un club de hochei pe gheaţă, aş fi primul care s-ar înscrie şi ar practica un astfel de sport.

Atunci când timpul îmi permite, îmi face foarte mare plăcere să ies din casă şi să fac poze. Am un aparat foto destul de performat, primit de ziua mea din partea părinţilor, aparat cu care reuşesc să fac nişte poze grozave. În această iarnă nu am reuşit să imortalizeze prea mult din peisajul înzăpezit, dar timpul nu este pierdut, deoarece zăpada nu va trece atât de uşor în această iarnă. În zilele ce vor urma voi încerca să prind în câteva imagini săniuşul copiilor, dar şi patinuarul plin de copii veseli.

După ce mă întorc de afară, obosit de joaca în zăpadă, de multe ori deschid o carte şi citesc. Autorul meu preferat este Jules Verne. Am citi mai multe cărţi scrise de el, dar mai sunt încă titluri pe care nu am apucat să le citesc. Cu siguranţă următoarea pe listă este "20.000 de leghe sub mări", carte despre care am auzit doar lucruri bune.

Acestea sunt câteva din activităţile mele, pe care la practic iarna, în timpul meu liber.

Fulgul de zapada

O compunere despre un fulg de zăpadă; fulgul de nea este descris de la desprinderea din nori până ajunge pe pământ.

Văzduhul plumburiu este presărat cu nori groşi şi pufoşi. Încărcaţi cu zăpadă multă, aceştia se pregătesc să cearnă nea din belşug, peste pământurile îngheţate. Din mijlocul norilor, un fulg mare de zăpadă se desprinde şi începe să alunece lin spre sol. Mai uşor decât aerul şi mai frumos decât vântul, fulgul de zăpadă pare o iluzie albă, ce se îndreaptă nehotărâtă spre marea de alb de desubt. Purtat în stânga şi-n dreapta, de către suflul rece al înălţimilor, planează graţios precum o pasăre. Pare neobosit şi determinat să rămână cât mai mult aproape de cer. Îi plac înălţimile şi temperaturile scăzute. Fără de ele, viaţa lui este efemeră. Dansul său suav îl poartă peste câmpii, munţi şi lunci, îmbrăcate în straie albe de gală. De acolo de sus vede fumul alb al caselor, care se împleteşte cu alţi fulgi de zăpadă, vede copaci cu umeri ninşi, ape complet îngheţate şi oameni cuibăriţi lângă vetrele focurilor. Fraţii lui, fulgii de nea, îl aşteaptă jos. Îl salută la unison şi-i spun să-şi continue zborul spre infinit. Hotărât să mai zboare o perioadă, fulgul de zăpadă caută cu disperare un curent ascendent, care să-l urce înapoi spre cer. Îl găseşte, iar pentru o perioadă reuşeşte să-şi continue călătoria. Dar stăpâna absolută a pământului, Gravitaţia, nu ţine cont de dorinţa lui. Cu mâna sa lungă şi invizibilă, îl atrage încetul cu încetul spre pământ şi-l aşază lângă ceilalţi fulgi. După ce-l îmbrăţişează, fulgii îl îşi dau mâna în împrospătarea covorul alb, aşternut peste natură.

Omul de zapada~compunere

O compunere despre unul din cele mai îndrăgite personaje ale iernii: omul de zăpadă.

Omul de zăpadă bucuros de iarna bogată în zăpadă

E atât de frig afară încât dacă ar fi pietre prin jur ar crăpa. Dar el se simte bine în atmosfera de congelator. Simte că trăiește, iar ochii lipsiți de culoare îi râd de bucurie. Ninge cu fulgi mari de zăpadă, care îl acoperă din cap până în picioare cu o manta albă. Și hainele îi sunt albe și sclipesc în razele timide ale soarelui, fiind țesute cu fulgi moi de nea. Îi șade bine în haine albe, de altfel sunt singurele haine pe care le are.

Mâini nu are, dar nici nu are nevoie, căci nu mănâncă și nu bea, nici nu strânge mâna trecătorilor. Doar îi salută cu mătura din dotare, așezată pe corpul său în așa fel încât seamănă cu o mână care exprimă mereu "Salut!". Nici picioare nu are, stă direct pe solul înghețat și el la rândul lui înzepezit. Picioarele îi sunt de prisos pentru că nu merge la plimbare, nu urcă trepte și nici nu aleargă. Pironit în mijlocul zăpezii, privește fix în zarea albă și se bucură de zăpada care cade în exces.

Corpul lui este format din trei cocoloașe mari de zăpadă proaspăt ninsă. Aproape rotunzi, bulgării catifelați, formați dintr-o mulțime de fulgi de nea îngrămădiți unii în alții, îl fac să arate ca o arătare dolofană și jovială. Veselia îi este accentuată de zâmbetul mare cât rotundul capului. Gura, o simplă linie neagră, are deasupra niște ochi negri ca abanosul. Între gura care zâmbește tot timpul și ochii mici de cărbune, tronează un nas mare, un morcov portocaliu. Pe cap are un joben de metal cu două toarte, o oală găurită, care numai de cald nu-i ține. Dar lui nu-i pasă, o poartă ștrengărește, puțin pe ceafă și e foarte mândru de accesoriul învechit.

Acesta este omul de zăpadă, progenitură născută din părinți iernatici: mândra nea albă și frigul dur și nemilos al iernii. Deși arată bizar, mogâldeața albă înveselește peisajul rece și alb. Mai efemer decât un fluture, omul de zăpadă se bucură de fiecare moment de frig și de fiecare fulg de nea care cade din cerul încărcat cu nori albi. Cât timp e frig și ninge, omul de zăpadă are hrană pentru a-și întreține corpul sensibil la orice adiere de căldură